Comisia Europeană a aprobat recent alocarea a 226,6 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectul retrospectiv „Reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti – Constanţa, tronsoanele Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa şi Feteşti – Constanţa”.

Proiectul face parte din Programul Operațional Transport perioada 2007 – 2013, axa prioritară „Modernizarea și dezvoltarea rețelei TEN-T de bază în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport și integrării acestuia în rețelele de transport ale Uniunii Europene”, potrivit comunicatului de presă remis de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Lucrările de reabilitare a celor peste 80 de km de cale ferată între București și Constanța, pe cele două tronsoane Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa, respectiv Feteşti – Constanţa, au fost finanțate inițial de către statul român, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 475 de milioane de euro, se mai arată în comunicat.

La semnarea proiectului retrospectiv, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a declarat: „Această decizie se înscrie în linia asumată de Comisia Europeană în ceea ce privește cofinanțarea proiectelor retrospective, cu scopul de a crește absorbția fondurilor europene în România. Astfel, Comisia Europeană preia parte din cheltuielile inițiale pe care statul român le-a făcut pentru lucrările de reabilitare a căii ferate între capitală și Constanța. De altfel, ca urmare a muncii comune a experților din cadrul DG REGIO și autorităților naționale, în cadrul Grupului de lucru pentru o mai bună implementare, au fost aprobate proiecte retrospective în domeniul infrastructurii de transport din România în valoare de aproximativ 450 de milioane de euro din Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională”, potrivit aceluiași document.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.