Cercetătorii care desfășoară activități în zona cercetării aplicative și/sau dezvoltării tehnologice beneficiază, începând cu luna august, de măsuri fiscale stimulative, mai precis de scutire de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor obținute din activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în România.

„În baza unui ordin comun de ministru au fost stabilite criteriile, condițiile, procedura de calcul a scutirii și documentele justificative necesare la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activităților de cercetare-dezvoltare prevăzute de Ordonanța de Urgență OUG 32/2016. Ordinul comun a fost semnat de miniștrii Educației Naționale și Cercetării Științifice, Finanțelor Publice, Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, respectiv ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, potrivit unui comunicat de presă al MENCS.

Astfel, beneficiază de măsuri fiscale stimulative cercetătorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • postul pe care îl ocupă face parte dintr-un compartiment de cercetare-dezvoltare, evidențiat în organigrama angajatorului;
  • angajatul desfășoară activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică eligibile, cuprinse într-un proiect de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
  • angajatul a absolvit cel puțin ciclul I de studii universitare sau o formă de învățământ superior de lungă durată și deține  o diplomă de licență, sau echivalentă, conferită de o instituție acreditată de învățământ superior din România sau o diplomă obținută la absolvirea studiilor universitare de licență la instituții acreditate de învățământ superior din străinătate, recunoscută și echivalată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
  • cheltuielile cu salariile și asimilate salariilor  sunt prevăzute în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
  • angajatorul are în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică.

Scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor se acordă chiar și în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică.

„Pentru validarea încadrării activităților pentru care se acordă scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor ca fiind de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică eligibile, angajatorul, angajatul sau autoritățile fiscale pot solicita rapoarte de expertiză elaborate de experți înscriși în Registrul experților pe domenii de cercetare-dezvoltare”, se mai precizează în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.