lira sterlina

Posibilul Brexit pune presiune pe lira sterlină care se depreciază puternic faţă de euro şi faţă de leu. Analiştii se aşteaptă ca valoarea acestei valute să piardă teren din ce în ce mai mult, pe termen scurt spre mediu.

Efectele pe care un eventual Brexit le-ar aduce asupra economiei britanice ar putea pune presiune pe monedă. Băncile şi companiile din Marea Britanie se opun ieşirii din Uniunea Europeană, în timp ce diversele scenarii lasă loc speculatorilor pentru afaceri mai mari.

Lira sterlină şi-a continuat şi astăzi declinul, unul dintre cele mai mari din 2010 încoace, în condiţiile în care oficiali ai Băncii Angliei au afirmat că incertitudinea cu privirea la calitatea de membru UE al statului britanic pune presiune pe moneda naţională, scrie Bloomberg.

Anul acesta lira a avut una dintre cele mai slabe performanțe din valutele principale.

„Fundamentele pe care se bazează lira sterlină au fost afectate în ultima perioadă. Chiar şi fără referendumul din 23 iunie, investitorii tot ar considera moneda riscantă”, a spus Ned Rumpeltin de la Dominion Bank din Londra.

Cu numai câteva săptămâni până când britanicii vor vota viitorul Marii Britanii în UE, Banca Angliei deja a avertizat în repetate rânduri de incertitudinile care afectează creşterea. Aceste incertitudini au început să se reflecte şi în calculele altor analişti.

Deşi majoritatea analiştilor cred că Banca Angliei va păstra dobânda de referinţă la 0,5%, sunt unii analişti, precum cei de la Merrill Lynch, care consideră că este posibil să scadă în continuare.

Specialiștii îi îndeamnă pe cetățenii care dețin lire sterline să încerce să le schimbe la bancă, pentru că riscul de a le scădea valoarea este extrem de mare.

Unul dintre cele mai afectate sectoare din economie a fost cel al serviciilor, pe care Marea Britanie se bazează puternic. Totuşi, nu este singurul afectat în primele trei luni de incertitudine politică şi de frică de Brexit. Producţia industrială, industria prelucrătoare, chiar şi comerţul au raportat în primul trimestru date sub aşteptări.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.