parculH

Parcul Herăstrău din Capitală va redeveni un centru al distracţiei atât pentru copii cât şi pentru părinţi. În vara anului viitor, va fi inaugurată cea mai mare roată din România, cu diametrul de 70 de metri.

În această săptămână vor începe testele pentru turnarea unui beton special care să suporte această nouă ”Roată Mare”, ce se dorește a fi cea mai mare din țara noastră.

roata-1

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, noul parc de distracţii va avea şi un carusel de dimensiuni impresionante.

Investiţia este executată de firma Britta Trading, care a realizat şi parcul de distracţii Zorky’s Planet din AFI Palace Cotroceni, cu cel mai mare roller-coaster dintr-un mall din Europa de Est. Acesta are o lungime de 140 de metri.

Proiectul care a început în urmă cu o săptămână va fi terminat în iulie 2016.

”Instalaţiile pe care le-au dărâmat erau vechi şi sperăm să fie înlocuite cât mai repede cu altele moderne, aşa cum există în parcurile din marile oraşe europene. Doar vrem şi noi să fim în rândul lumii!”, spune Simona Racoceanu.

roata mare

Pe 28 aprilie 2014, Primăria Capitalei a început desfiinţarea parcului de distracţii din zona ”Roata Mare”. Au fost demontate atunci toate jocurile din parcul de distracție. Potrivit reprezentanţilor Municipalităţii, ”Roata Mare” funcţiona din 1952, iar piesele erau uzate. Decizia de a curăţa locul a fost luată deoarece instalaţiile puneau în pericol viaţa copiilor care le foloseau. În plus, proprietarii acestora nu mai aveau autorizaţii valabile pentru a funcţiona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.