Băsescu traianTraian Băsescu a declarat, luni, după consultările cu premierul, că a susţinut asumarea răspunderii pentru un pachet de legi care să includă alegerea primarilor în două tururi, dar şi a şefilor de CJ, însă în opinia sa premierul nu se va implica în modificarea legii.

Traian Băsescu a spus că, în opinia sa, premierul nu se va implica în modificarea legii şi va lăsa partidele parlamentare care doresc să discute la nivelul Parlamentului.

„Părerea mea este că se va ţine departe de o implicare”, a declarat liderul Mișcării Populare, întrebat care a fost mesajul pe care l-a transmis premierul la discuţii.

Liderul MP a mai spus că formaţiunea sa a susţinut alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene, precum şi reducerea numărului de parlamentari la 300, care ar trebui să facă parte dintr-un pachet de reforme.

Traian Băsescu a precizat că MP nu a susţinut varianta OUG, ci pe cea a asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, ca „act de voinţă, democratic” al Executivului. O a doua variantă ar fi, potrivit lui Băsescu, promovarea unor iniţiative legislative de către partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.