ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat, vineri, un ghid pentru clienții și păgubiții Carpatica Asig, societate de asigurări care a rămas fără autorizație de funcționare în urma constatării insolvenței, conform unui comunicat al ASF.

Conform ASF, publicația include un set de întrebări și răspunsuri pentru situații cu care se pot confrunta cei care dețin o poliță la societatea Carpatica Asig sau cei care au suferit o daună provocată de un asigurat al societății.

Printre cele mai importante teme prezentate în cadrul ghidului se numără:

  • măsurile de protecție pentru consumatori în cazul declarării falimentului Carpatica;
  • valabilitatea polițelor de asigurare încheiate la Carpatica;
  • rolul Fondului de Garantare a Asiguraților;
  • termenele pe care asigurații/păgubiții Carpatica Asig trebuie să le aibă în vedere.

Totodată, consumatorii pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a recupera creanța de asigurare, cum poate fi denunțată o poliță încheiată la Carpatica Asig și cum trebuie formulată o cerere către FGA.

Ghidul, care poate fi consultat AICI, face parte din seria de proiecte inițiate de ASF, menite să contribuie la o mai bună informare și protecție a consumatorului de servicii financiare non-bancare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.