lactateLaptele provenit de la toate fermele din România, precum şi produsele lactate de la rafturi sunt sigure pentru consum, a declarat Andrei Butaru, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), precizând că nu există restricţii pentru nicio fermă.

„Noi nu am avut până la ora aceasta nicio restricţie pe fermele de lapte care livrează lapte în România. În acest sens, din controalele efectuate până acum la toate fermele, nu au apărut valori care să depăşească valorile normale. Din acest punct de vedere, considerăm că tot laptele provenit din fermele din România şi produsele de lactate care se află la raft trebuie să spunem că nu are probleme. Noi controlam toate alimentele, vrem să precizăm că laptele din România este salubru, pentru că deja fermierii au o problemă, nu mai pot să livreze laptele pentru că s-a creat panică”, a afirmat joi Butaru, într-o emisiune la Realitatea TV.

Președintele ANSVSA a precizat că laptele de la toate fermele este sigur pentru consum, întrucât dacă existau rezultate pozitive la anumite ferme, s-ar fi impus restricţii.

Întrebat cum ar fi putut ajunge bacteria e-coli să contamineze un lot de brânză de vaci de la firma „Lactate Bradet” dacă produsele erau sigure la fermă, Butaru a explicat că sursa de contaminare poate să apară din mai multe locuri.

„În primul rând, pot să apară contaminări pe flux, în al doilea rând pot prin manipulare, prin transport etc. Noi încă n-am terminat analizele de făcut, dar în momentul respectiv contaminarea putea să fie făcută”, a subliniat preşedintele ANSVSA.

Butaru a adăugat că ancheta a fost coordonată de Ministerul Sănătăţii, iar instituţia pe care o conduce a fost solicitată să analizez alimentele care au fost „incriminate” în momentul respectiv în ancheta epidemiologică.

Ca atare, el consideră că directorul DSVSA Argeş nu a greşit cu nimic şi nu este necesară demisia acestuia.

„Nu, deocamdată noi am făcut recoltarea de probe în momentul care ni s-a cerut în anchetă şi nu cred că putem culpabiliza un coleg care a acţionat în urma unei anchete epidemiologice conduse de altcineva”, a spus Butaru, fiind întrebat dacă nu se impune demisia şefului DSVSA Argeş.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat că dovada legăturii dintre brânza cu E.Coli de la „Lactate Brădet” şi cazurile bebeluşilor din Argeş îmbolnăviţi nu există, Ministerul Sănătăţii având datoria să finalizeze ancheta, el apreciind însă că, prin indicarea producătorului, poate a salvat alte vieţi.

Patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Brădet din Argeş, Marius Badea, a declarat marţi că închide producţia şi că nu mai crede în reabilitarea unităţii, deşi este posibil ca „ministrul să se fi grăbit să arate” spre firmă. Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să îşi continue activitatea, deşi în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activităţii în secţia de brânzeturi.

Din ancheta epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş a reieşit că unul din cei trei copii din Argeş, decedaţi la Spitalul Marie Curie, a consumat brânză proaspătă de vaci în cazul căreia ANSVSA a depistat bacteria Escherichia Coli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.