ministrul sănătățiiMinistrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat vineri că solicitările medicilor care au anunțat că vor declanșa greva generală sunt justificate, iar unele pot fi rezolvate prin acte normative simple, însă legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele ridicate de protestatari.

„Trebuie să fim foarte realiști și să vedem la ce buget ne raportăm. Este un drept al tuturor să facă aceste lucruri (declanșarea grevei generale, n.r.). În schimb, ceea ce noi trebuie să facem este să venim în întâmpinarea lor și să preîntâmpinăm aceste lucruri (…) Cerințele lor sunt justificate, nu le contest în niciun fel. Unele dintre ele pot fi rezolvate prin acte normative simple, altele necesită modificări ale bugetului care pot fi dificil de făcut atunci când ai un deficit bugetar asumat. Cred că Legea salarizării unice va rezolva foarte multe dintre problemele emise de ei”, a spus Achimaș-Cadariu.

Ministrul Sănătății a menționat că a discutat cu medicii care sunt în grevă japoneză, că le susține punctele de vedere pe care le consideră „lucruri absolut normale”, însă e nevoie de eforturi pentru îndeplinirea acelor condiții.

Începând din 21 martie, Federația Hipocrat, afiliată Cartelului Alfa și Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), Alianța Medicilor, Societatea Națională de Medicina Familiei și de unele filiale ale Colegiului Medicilor au declanșat o serie de acțiuni de protest și au anunțat că acestea vor culmina cu o grevă generală în data de 18 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.