Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică „Programul pentru școli”. Acest document are în vedere unificarea programelor de distribuire a fructelor, respectiv a laptelui și produselor lactate în unitățile de învățământ.

„Programul pentru școli are în vedere unificarea și uniformizarea prevederilor actualelor programe de distribuire a fructelor, respectiv a laptelui și produselor lactate în unitățile de învățământ. De-a lungul timpului au fost diverse abordări cu privire la aceste două programe și, prin dezbaterea publică lansată de MADR, ne dorim să rezulte un nou program pliat pe nevoile copiilor din România”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul lansat în dezbatere publică cuprinde o prezentare a implementării celor două programe — Fructe în școli și Laptele și cornul — din punct de vedere al plusurilor și minusurilor, alături de propuneri pentru structura noului program, cu aplicare din anul școlar 2017-2018.

Conform MADR, bugetul UE (din Fondul European de Garantare Agricolă — FEGA) stabilit pentru fiecare componentă a programului este de 6.866.848 euro pentru schema de fructe și legume și de 10.399.594 euro pentru schema de lapte, pe fiecare an școlar.

MADR urmărește să primească reacții din partea publicului larg pe marginea acestui proiect de la reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură, administrația publică centrală sau locală precum și de la părinți, profesori și elevi.

Cetățenii interesați de derularea acestui program pot să transmită opinii, propuneri ori sugestii în termen de 45 zile.

Mai multe detalii despre „Programul pentru școli” aveți AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.