DACIAN-CIOLOS-

Inițiativa ca România să fie reprezentată la Consiliul European de către premier a aparținut președintelui Klaus Iohannis, a precizat, marți, prim-ministrul Dacian Cioloș.

„A fost inițiativa domnului președinte, am primit o scrisoare prin care îmi spunea că mă deleagă să particip la acest Consiliu European și la una dintre întâlnirile săptămânale pe care le am cu dânsul am și discutat despre acest lucru”, a afirmat Dacian Cioloș la finalul discuțiilor pe care le-a avut cu membrii Comisiilor parlamentare comune pentru afaceri europene.

Premierul a menționat că le-a propus membrilor celor două comisii parlamentare să aibă o întâlnire, probabil în următoarele luni, pe problematica europeană.

„Eu am recomandat celor două comisii și chiar am făcut propunerea de a avea o întâlnire în următoarele luni, probabil două-trei luni. Dat fiind faptul că una dintre prioritățile Guvernului este de a începe pregătirea agendei României pentru președinția Consiliului Uniunii Europene din 2019 și vrem să ne pregătim la nivelul Guvernului, dar și să organizăm o discuție cu instituțiile din România care vor fi implicate în acest proces, am sugerat să continuăm colaborarea între Guvern și Parlament pe problematica europeană și din această perspectivă”, a precizat prim-ministrul.

Comisiile parlamentare reunite pentru afaceri europene au dat marți un aviz favorabil, cu 28 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și o abținere, mandatului cu care premierul Dacian Cioloș va participa la reuniunea Consiliului European din 17 și 18 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.