dan sto

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, a susținut, marți, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, că românii din această țară, la fel ca și maghiarii din România, reprezintă punți care unesc cele două state.

„Am profitat de prezența lor la București pentru a ne întâlni, pentru a afla care este stadiul discuțiilor cu partenerii noștri maghiari în ceea ce privește comunitatea românească. Noi vedem comunitatea românească din Ungaria ca o comunitate care unește cele două țări. Suntem două țări în Uniunea Europeană, iar comunitatea românească din Ungaria și comunitatea maghiară din România sunt două punți care unesc țările noastre”, a afirmat Dan Stoenescu.

Ministrul a precizat că autoritățile de la București urmăresc cu mare atenție respectarea acordurilor bilaterale româno-maghiare.

„Urmărim cu mare atenție respectarea acordurilor bilaterale și am dorit să ne întâlnim aici pentru a transmite un semnal că nouă ne pasă. Românii din Ungaria sunt o comunitate istorică, o comunitate care se află pe acele teritorii încă de la etnogeneza poporului român și o comunitate unde avem parteneriate solide și dorim să lucrăm împreună pentru a păstra această identitate — identitatea românească — acolo unde ea a fost întotdeauna”, a mai menționat Stoenescu.

Din delegația reprezentanților comunității românești din Ungaria au făcut parte Eva Iova Simon — redactor șef „Foaia Românească”, Margit Tat — primar al localității Micherechi și Maria Berenyi — lider al Asociației Culturale a Românilor din Budapesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.