12345493_516471821862513_5963571918819565842_n

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a avut miercuri, 2 decembrie 2015, la Bruxelles, o întâlnire cu ambasadorul al SUA în România, Hans Klemm.  

Discuțiile s-au axat pe tema utilizării fondurilor politicii de coeziune de către România și provocările cu care aceasta se confruntă în absorbția fondurilor europene, precum și pe modalitățile prin care Statele Unite pot să ajute România la îndeplinirea obiectivelor asumate de aceasta în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, Corina Crețu a reafirmat sprijinul Comisiei Europene pentru România în depășirea obstacolele legate de folosirea banilor europeni pentru perioada 2007-2013. Cât privește provocările pentru perioada 2014-2020, comisarul european a afirmat că acestea sunt direct legate de disponibilitatea statului român de a face investiții care să ducă la creștere economică, dar și la crearea de noi locuri de muncă.

„În perioada următoare este esențială întărirea capacității administrative, iar Comisia Europeană participă activ pentru realizarea acestui obiectiv. În luna mai, Comisia a lansat inițiativa Peer-2-Peer, care este o platformă cu ajutorul căreia funcționarii publici pot să participe la diferite schimburi de experiență și seminarii privind bunele practici de la nivelul statelor membre.”

Totodată, comisarul european a subliniat importanța asumării de către România a responsabilității privind gestionarea noii perioade de programare, inclusiv în ceea ce privește respectarea condiționalităților ex-ante și a felului în care sunt folosite fondurile europene.

„Comisia Europeană promovează pentru toate statele membre toleranța zero față de fraudă, cu accent asupra legalității și regularității cheltuielilor realizate cu fonduri europene. Totodată, în colaborare cu Transparency International, am introdus Pactele de Integritate, care obligă autoritățile contractante și companiile să respecte reguli de bună practică și legislația existentă în privința procedurilor de achiziții publice. România este implicată în trei astfel de proiecte pilot.”

În întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul SUA în România, comisarul Corina Crețu a precizat că prioritățile anunțate de noul Guvern al României în privința reformei administrației publice sunt esențiale pentru implementarea politicii de coeziune și a dat asigurări că vor fi susținute la nivelul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.