oltean

Dezbaterea în plen și votul final pe cele două rapoarte ale Comisiei juridice privind ridicarea imunității parlamentare a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu vor avea loc miercurea viitoare, a anunțat secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, după ședința Biroului permanent de miercuri.

„Miercuri, de la ora 10:00 la 13:00, dezbaterea în plen pe problemele înscrise pe ordinea de zi. De asemenea, de la ora 12:00 până la 13:00, dezbaterea rapoartelor Comisiei juridice privindu-l pe domnul deputat Ion Oltean și pe domnul deputat Teodorescu privind cererea de ridicare a imunității. La ora 13:00 va începe votul final pe problemele care sunt cuprinse pe ordinea de zi, iar după terminarea votului final va fi votul cu bile. Vor fi două voturi cu bile pentru cele două rapoarte ale comisiei pentru cei doi deputați”, a precizat Niculae Mircovici.

Secretarul Camerei Deputaților a mai menționat că joi va mai fi o ședință a Biroului permanent a Camerei Deputaților.

„În cursul zilei de astăzi — probabil până mîine — Biroul permanent va primi rapoartele Comisiei juridice pentru cele două cazuri. Deci președintele Comisiei juridice atât ne-a informat — despre faptul că sunt în finalizare. Procedura la nivelul Comisiei juridice s-a realizat și probabil că până mâine, la ședința Biroului permanent, vom avea rapoartele Comisiei pe cele două cazuri, care vor fi votate miercurea viitoare”, a explicat Niculae Mircovici.

Deputații juriști au dat miercuri rapoarte de admitere în cazul cererii DNA pentru arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.