sova-dan

Senatorii își vor exprima votul asupra cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova în ședința plenului de joi, care va începe la ora 10:00, a decis Biroul permanent al Senatului.

„Votul în privința reținerii și arestării senatorului Șova se va da mâine (joi — n.r.), la ora 10:00”, a anunțat miercuri președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței Biroului permanent.

Întrebat dacă, în opinia sa, joi va fi întrunit cvorumul necesar, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este o zi de lucru normală și că senatorii sunt obligați să participe la ședințele plenului.

„Întrebați liderii de grup și senatorii (dacă va fi întrunit cvorumul necesar în ședința plenului Senatului de joi — n.r.). Este obligația lor, conform Statutului, de a fi prezenți la ședințe. Mâine este zi de lucru plină. Avem, în afară de solicitarea aceasta, și alte proiecte înscrise pe ordinea de zi și, ținând cont că luni și marți au fost zile de sărbătoare și nu s-a lucrat, sigur că programul Senatului se translatează cu aceste două zile. Deci, astăzi și mâine sunt zile normale de lucru”, a mai precizat președintele Senatului.

În Biroul permanent a existat și propunerea reprezentanților PNL ca votul în cazul Șova să fie dat în ședința plenului Senatului de miercuri, după ședința solemnă dedicată zilei de 1 Decembrie, însă propunerea acestora nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.

„Liberalii au propus să se țină o oră ședința solemnă și în următoarea oră să fie votul la cererea de încuviințare a arestării lui Dan Șova. Propunerea noastră a fost respinsă și a trecut programul cu ședința solemnă azi și mâine cu vot pe Șova, cu nouă la patru. Noi ne-am opus”, a spus chestorul liberal al Senatului, Cristian Bodea.

Comisia juridică a Senatului a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD Dan Șova.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Conform Direcției Naționale Anticorupție, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.