Traian_Basescu-1

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Băsescu Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 din noul Cod penal.

În ordonanţa întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare -cumpărare a unor imobile.

Cercetările continuă în cauză, iar pe măsura derulării lor vom informa opinia publică.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se precizează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.