nnnnn

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și americanca Vania King va juca finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 426.750 dolari, după ce a dispus cu 5-7, 7-6 (2), 10-5 de româncele Andreea Mitu/Patricia Țig.

Monica Niculescu și Vania King s-au impus după două ore și două minute de joc și vor juca finala cu învingătoarele dintre chinezoaicele Yi-Fan Xu/Saisai Zheng, principalele favorite, și cuplul Cagla Buyukakcay (Turcia)/Aleksandra Krunic (Serbia), cap de serie numărul patru.

Finalistele și-au asigurat un cec de 9.222 dolari și 180 puncte WTA, iar semifinalistele 4.951 dolari și 110 puncte WTA.

Monica Niculescu a câștigat în 2014 proba de dublu la Shenzhen, alături de Klara Koukalova (Cehia).

La simplu, Monica Niculescu s-a oprit în optimile de finală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.