senat1

Senatul a adoptat luni inițiativa legislativă privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale – 2 puncte la angajator şi 3 la angajat.

Proiectul de lege, iniţiat de deputaţii PSD Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru şi Gabriel Vlase, a fost adoptat de plenul Senatului cu 67 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” şi o abţinere.

„Prezenta iniţiativă legislativă vine atât în întâmpinarea mediului de afaceri din România cât şi a populaţiei active şi propune o nouă reducere a cotei de contribuţie de asigurări sociale de stat cu 2 puncte procentuale la angajator şi cu 3 puncte procentuale la angajaţi”, precizează deputații social-democrați în expunerea de motive.

Iniţiatorii susțin că banii care rămân atât la angajator, cât şi la angajat vor creşte puterea de cumpărare şi nivelul de trai şi astfel va creşte consumul, iar economia va creşte.

Totodată, aceștia mai afirmă că în acest fel va creşte numărul locurilor de muncă şi salariile, va creşte baza de calcul a contribuţiilor, iar companiile vor investi în tehnologii noi şi în producţie, munca la negru va scădea.

Guvernul s-a opus aprobării acestui proiect, precizând că anul trecut a decis deja reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuților de asigurări sociale la angajator.

Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestei inițiative legislative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.