Ochelari-Cardboard-Iasi-700x600

Aplicația „Iași Virtual Reality” a fost lansată, în premieră națională, luni, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, acesta fiind al cincilea oraș din lume care a dezvoltat o aplicație ce oferă posibilitatea unei călătorii virtuale 3D, după Tokio, Paris, Londra și New York.

„Azi lansăm această aplicație. Ducem astfel Iașiul în liga orașelor care dispun de cea mai avansată tehnologie în ceea ce privește realitatea virtuală. Ne consacrăm ca oraș al începuturilor”, a declarat Lucian Boia, președintele Fundației Iași Capitală Culturală Europeană.

Radu Danciu, una dintre persoanele implicate în proiect, a declarat jurnaliștilor că aplicația a fost produsă în parteneriat public-privat, două dintre companiile de tehnologie fiind din Iași.

Conform lui Danciu, proiectul reprezintă un instrument inovativ de promovare a patrimoniului cultural și arhitectural al Iașului și reprezintă totodată un suport educațional modern și interactiv care va fi folosit în școli și licee pentru predarea unor subiecte de literatură, istorie și geografie.

„Aplicațiile oferă posibilitatea unei călătorii virtuale 3D, după Tokio, Paris, Londra și New York. Noi încercăm să aducem generațiile noi mai aproape de tehnologie. Astfel, aplicațiile sunt un instrument educațional modern și interactiv. Poate fi folosită în școli și licee pentru ilustrarea unor subiecte la română, istorie sau geografie. Poate substitui, totodată, și o excursie costisitoare”, a explicat Radu Danciu.

Radu Danciu a precizat că prin intermediul ajutorul aplicației pot fi vizitate virtual 3D cele mai reprezentative zece locuri din Iași: Parcul Copou, Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, Muzeul Unirii, Râpa Galbenă, Mănăstirea Trei Ierarhi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Palatul Roznovanu, Palatul Culturii și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. Danciu a precizat că în următoarele săptămâni vor fi incluse mai multe locații.

Turul va avea și un ghid audio în limba română și engleză, care oferă informații despre locurile pe care utilizatorul le „vizitează” virtual.

Aplicația poate fi instalată pe smartphone-uri cu sistemele de operare Android, iOS și Windows Phone și poate fi descărcată începând de luni din Google Play Store, Apple AppStore, Windows Phone Store și funcționează împreună cu o pereche de ochelari Cardboard Glasses.

Aplicația are rolul de a ajuta municipiul Iași în competiția de obținere a prestigiosul titlu de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Dosarul de candidatură al municipiului Iași are ca temă principală și ca slogan formula „Switch On” și a fost depus la Ministerul Culturii pe 10 octombrie. Eligibilitatea dosarelor de candidatură a 14 orașe din România a fost validată, iar reuniunea de preselecție, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a orașelor candidate, va avea loc în perioada 7 — 10 decembrie, se precizează în documentul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.