alocație pentru copii

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a invocat din nou, miercuri, „cadrul fiscal-bugetar strâns”, ca reacţie la iniţiativele parlamentarilor de a mări alocaţiile pentru mame sau copii.

„Nu ştiu impactul financiar şi nu vreau să comentez. De principiu, suntem într-un cadru bugetar-fiscal foarte strâns. Orice modificare de legislaţie este, din acest punct de vedere, extrem de problematic de îndeplinit”, a declarat Dan Suciu, întrebat care este poziţia Guvernului cu privire la o iniţiativă parlamentară care prevede alocaţii pentru copii în funcţie de salariul minim brut pe ţară, respectiv 20% pentru copii până în 2 ani şi 10% pentru cei cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani.

Acesta a mai precizat că este un comentariu general, nu neapărat cu referinţă la acest proiect de lege.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a invocat acelaşi avertisment şi când s-a referit la alocaţiile pentru mame.

„Am remarcat că nu există o sursă de finanţare. Înţelegem că e un proiect important pe baza obiectivelor demografice. Guvernul a remarcat şi votul puternic în favoarea acestui proiect în Parlament. Vom vedea după rectificare. Repet: cadrul îngust bugetar. Nu vreau să fac speculaţii, dar privim cu mare seriozitate şi încercăm să găsim o variantă de răspuns acceptabilă social la această solicitare”, a conchis Dan Suciu.

Parlamentul trebuie să spună Guvernului de unde trebuie „să taie” dacă doreşte creşterea indemnizaţiilor pentru mame, a declarat în urmă cu două săptămâni premierul Dacian Cioloş, precizând totodată că bugetul pe acest an este angajat, iar cel de anul viitor poate depăşi un deficit de 3% pentru că sunt angajamente luate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.