ec

Emil Constantinescu a făcut recent câteva mărturisiri despre mandatul său, dar și o analiză a modului în care românii îi percep pe șefii de stat, într-un interviu pentru ziarulring.ro.

Constantinescu spune că în presă sunt mulți jurnaliști acoperiți. Fostul președinte a declarat că nu mai revine vreodată în politică.

”Nu, niciodată nu mai revin în politică. Când am zis ceva, nu-mi schimb părerea. Nu mi-am schimbat nici ideile, nici idealurile. Eu am spus că presa Securităţii m-a învins. Cei pe care i-am eliminat eu s-au dus în presă. Este cu totul altceva. Eu am venit cu un proiect când n-am mai candidat. Proiectul era acela ca toată coaliţia să-l sprijine pe Isărescu. L-am sprijinit pe el, n-am plecat aşa, iar acum fac lucruri mult mai bune pentru România.”, a declarat Emil Constantinescu pentru ziarulring.ro.

Emil Constantinescu a mai spus că, în România, un președinte care respectă legea este considerat un președinte slab.

”Poporul ar trebui să accepte că poate să existe un preşedinte care să respecte legea şi să fie complet cinstit. Numai că, în România, un preşedinte care a respectat legea – este cazul meu – a fost considerat un preşedinte slab, iar unul care este cinstit şi nu adună averi pentru el, pentru familia, copiii şi pentru rudele lui, este un prost.”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.