gabriel_oprea-mana

UPDATE

Senatorii juriști au avizat favorabil, marți, cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea, conform unor surse parlamentare.

Comisia juridică a Senatului discută în şedinţa de marţi solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Oprea, urmând ca, după finalizarea raportului, Biroul Permanent să decidă când va fi dezbătută şi votată în plen cererea.

„S-a stabilit de săptămâna trecută. Au întrunirea marţi, adică mâine. Nu ştiu să spun acum (dacă raportul Comisiei va putea fi întocmit astfel încât să intre în atenţia senatorilor în şedinţa plenului de miercuri – n.r.). O să putem să cerem Comisiei juridice să ne spună un punct de vedere. Nu ştiu dacă au stabilit o agendă în acest sens”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Cererea DNA a fost transmisă Comisiei juridice săptămâna trecută, miercuri, în urma unei şedinţe extraordinare a Biroului Permanent.

Senatorii jurişti îl vor invita pe Oprea să-şi studieze dosarul şi să formuleze un punct de vedere înainte de întocmirea raportului. El a declarat sâmbătă că nu ştie dacă va participa la şedinţă, dar că se va consulta cu avocatul său pe această temă.

Liderul UNPR le-a cerut săptămâna trecută senatorilor să voteze pentru aprobarea solicitării DNA, prin intermediul unei scrisori deschise adresate preşedintelui Senatului şi preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, fără a menţiona însă posibilitatea demisiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.