Senatul-Romaniei

Senatul a adoptat miercuri tacit o propunere legislativă, inițiată de deputatul PSD Mircea Dușa, prin care se creează cadrul legislativ necesar desfășurării activității de autorizare în regim de urgență a lucrărilor de construcții de către instituțiile din sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a avut termen de adoptare data de 16 noiembrie.

Propunerea legislativă introduce noțiunea de „construcții cu caracter militar” și prevede că executarea acestor lucrări de construcții care se realizează în baza tratatelor/ acordurilor în vigoare, la care România este parte, se poate reglementa prin aranjamente de implementare/ acorduri tehnice/ înțelegeri/ memorandumuri de implementare a tratatelor respective.

Conform acestui act normativ, certificatul de urbanism se emite de autoritățile abilitate să autorizeze lucrările de construcții și se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menționându-se obligatoriu scopul emiterii acestuia.

„Cu respectarea legislației pentru evaluarea impactului asupra mediului, în cazul construcțiilor cu caracter militar care se realizează în baza tratatelor/ acordurilor în vigoare la care România este parte, autorizația de construire pentru executarea lucrărilor se emite imediat, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor și după caz a actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului. (…) Autorizarea lucrărilor de construcții finanțate prin Programul de Investiții de Securitate al NATO (NSIP) se va executa în baza documentației specifice NATO, cu respectarea avizelor și acordurilor și după caz al autorității competente pentru protecția mediului”, se mai precizează în propunerea legislativă a deputatului Mircea Dușa.

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.