Angela-merkel

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a criticat miercuri atitudinea ţărilor central şi est-europene care se opun cotelor fixate de Uniunea Europeană pentru distribuirea refugiaţilor, explicând că respingerea extracomunitarilor este „un pericol pentru Europa”.

„Est-europenii – şi eu mă consider est-europeană – au aflat din experienţă că izolarea nu ajută”, a afirmat Angela Merkel la o reuniune a Partidului Popular European.

„Mă întristează puţin faptul că exact cei care se consideră norocoşi că au putut vedea sfârşitul Războiului Rece acum se gândesc că pot sta total în afara unor evoluţii ale globalizării”, a precizat Merkel, conform site-ului Politico.eu, referindu-se la ţările central şi est-europene, inclusiv România, care au votat împotriva cotelor obligatorii stabilite de Uniunea Europeană pentru distribuirea refugiaţilor.

„Mi se pare că este o atitudine foarte ciudată. De aceea, trebuie să continuăm discuţiile pe această temă, ca prieteni”, a subliniat Merkel răspunzând unei întrebări adresate de un eurodeputat ceh pe tema crizei imigranţilor extracomunitari.

„Refuzul de a primi refugiaţi, în principiu, este – scuzaţi-mă că o spun atât de franc – un pericol pentru Europa”, a subliniat cancelarul Germaniei.

România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.