zgonea

Președintele Camerei Deputaților va avea un consilier onorific din partea Camerei de Comerț și Industrie, cu rol în cooperarea celor două instituții în privința legislației economice.

Camera Deputaților și Camera de Comerț și Industrie a României au semnat joi un acord de parteneriat.

„Acordul face parte din strategia pe care mi-am propus-o de a aduce această instituție cât mai aproape de dezbaterea din Parlament, astfel încât opiniile Camerei de Comerț și Industrie să fie ascultate de către legislatori înainte de a se lua o decizie cu privire la un proiect de lege. Să avem cât mai puține proiecte de lege care să fie modificate în următorii ani. Pe lângă președintele Camerei Deputaților va exista un post de consilier onorific din partea Camerei de Comerț și Industrie, astfel încât să existe o cooperare între cele două instituții, cooperare care se coboară la nivelul comisiilor permanente. Acolo unde sunt proiecte de lege relevante, Camera de Comerț și Industrie să își trimită punctul de vedere, astfel încât aceste proiecte de legi să fie înțelese și modificate în așa fel încât să genereze valoare adăugată sectoarelor economice sau sociale”, a afirmat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Daraban, a adăugat că instituția pe care o reprezintă încearcă să monitorizeze legislația economică și să fie cât mai aproape de decidentul politic.

„Vom detașa un om permanent la Camera Deputaților, este chiar secretarul general adjunct al Camerei de Comerț, Vlad Dumitru, care va funcționa ca și consilier onorific pe lângă președintele Camerei Deputaților”, a spus Daraban.

Acordul de parteneriat are ca obiect realizarea unor activități de cooperare între Camera Deputaților și Camera de Comerț și Industrie a României în vederea sprijinirii mediului de afaceri.

Documentul intră în vigoare la data semnării și este valabil până la 15 decembrie 2016, iar dacă una dintre părți nu notifică intenția de încetare a acordului, acesta se consideră prelungit pe durată nedeterminată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.