Valeriu_Zgonea

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a precizat într-un interviu acordat agenției Associated Press că PSD trebuie să organizeze un Congres Extraordinar pentru alegerea unui nou lider care să reformeze partidul.

Declarațiile lui Zgonea vin în contextul crizei generate de cercetarea penală a lui Victor Ponta.

„Suntem într-o situaţie de criză, cu preşedintele partidului pus sub acuzare şi cu vicepreşedintele condamnat” pentru corupţie, afirmă Valeriu Zgonea pentru AP.

„Sistemul din România aminteşte de mentalitatea comunistoidă, lucru care ne afectează credibilitatea. Trebuie să schimbăm mentalitatea, acest lucru ne este cerut de noua generaţie. Din păcate, partidele din opoziţie sunt şi mai puţin reformate”, a subliniat Zgonea.

Rovana Plumb, președintele interimar al PSD, a avut o reacție la declarația lui Valeriu Zgonea.

„Desigur că asupra PSD există presiuni şi cred că nu trebuie să nu spunem acest lucru. În ceea ce priveşte Congresul, aşa cum am spus de fiecare dată, data Congresului va fi stabilită de către Comitetul Executiv, iar în rest cred că trebuie să avem grijă să nu ne creăm singuri mai multe crize decât e cazul şi să găsim soluţii ca împreună să putem să mergem mai departe”, a afirmat Plumb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.