zgonea

Valeriu Zgonea a afirmat miercuri că discuțiile din ședințele PSD au vizat și nemulțumiri ale unor colegi față de legislația penală sau rutieră și, mai mult, în ședința grupului parlamentar social-democrat au existat voci care au afirmat că „este nevoie de un președinte care să le protejeze de pușcărie”.

„Eu am o singură informație: am observat că ieri la grupul parlamentar PSD, când s-a cerut, pe bună dreptate procedural, în jurul orei 15,30, excluderea mea din partid, și grupul parlamentar a și votat cererea de revocare, au fost trei discuții, toate axate pe aceeași chestiune — că avem nevoie de un președinte care să ne protejeze, care să nu ne bage în pușcărie, să schimbăm legile, să schimbăm Statutul deputatului și senatorului, astfel încât să nu mai fim funcționari publici, să nu ne mai hărțuiască nu știu cine ne hărțuiește. Discuțiile au fost axate pe această temă. (…) Înțeleg că la stres puțini rezistă. Este important pentru noi în spațiul public, în instituțiile publice, să respectăm legea, indiferent cum ne cheamă, indiferent ce poziții am, suntem obligați să respectăm legea. Iar eu nu cer membrilor Biroului permanent și nu am cerut niciodată sau Comitetului liderilor decât să respecte procedurile legale pe care noi le-am votat în Parlamentul României”, a declarat Zgonea, la Palatul Parlamentului, întrebat de jurnaliști dacă mai mulți colegi din PSD vor încerca să repete „marțea neagră”.

De asemenea, întrebat cine sunt acești colegi, Zgonea s-a limitat să răspundă: „Aceiași”.

„Eu nu vorbesc despre ceilalți, nu am vorbit niciodată. Bănuiesc că, dacă ne supără astăzi legislația rutieră, ieri ne-a supărat legislația anticorupție, pe unii îi supără legislația penală… Sunt de obicei aceleași teme pe care le-am discutat în interiorul partidului. Eu nu-mi aduc aminte un Birou Permanent al PSD în care să nu finalizăm cu această temă atât de stresantă pentru anumiți colegi. Dar eu cred că social-democrația înseamnă spitale curate, un sistem de educație în care în septembrie să putem să vedem că avem toate școlile, grădinițele autorizate, social-democrația înseamnă a face bine fiecărui român. (…) Eu nu cer nimic altceva decât legalitate, legalitate, legalitate. Doresc ca toate procedurile care sunt în Parlament, cu privire la revocarea președintelui Camerei, toate procedurile care sunt făcute cu privire la excluderea unui membru de partid să fie cele care sunt stabilite în lege și să fie transparente, pentru că soarta dvs și a tuturor românilor depinde de decizia într-un partid politic. Ceea ce s-a întâmplat cu mine se poate întâmpla cu oricine”, a explicat Zgonea.

El a precizat că, deocamdată, nu a primit o hârtie oficială privind excluderea sa din PSD, pe care „o așteaptă cu nerăbdare”.

Președintele Camerei Deputaților a menționat, de asemenea, că nu a avut o discuție oficială cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în care să i se comunice motivele privind excluderea sa din Partidul Social Democrat.

Întrebat dacă și-a strâns lucrurile din birou, Zgonea a spus că „mandatul merge înainte, cu sau fără lucruri”.

„Mandatul este strict legat de Regulamentul Camerei Deputaților”, a subliniat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.