ponta_2_0

Premierul Victor Ponta a afirmat marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că, în ceea ce îi privește pe miniștrii Cabinetului, „nimeni nu e de neînlocuit”, în frunte cu el.

„Cred în posibilitatea că nimeni nu e de neînlocuit, în frunte cu mine, dar, mai departe, faci schimbări atunci când ai o soluție mai bună, nimic altceva. Ceea ce contează e performanța actului de guvernare”, a spus Ponta, într-o intervenție telefonică la Antena 3, întrebat dacă el crede în posibilitatea unei remanieri guvernamentale până la sfârșitul anului acesta.

În privința miniștrilor care ar putea fi schimbați, prim-ministrul Victor Ponta a susținut că prioritară este aprobarea bugetului pe 2016.

„Haideți să ne facem treaba, să aprobăm bugetul și oricând e cazul să avem o soluție mai bună o să vă anunțăm”, a explicat el, precizând totodată că deciziile de schimbare a unui ministru se iau prin „consultare permanentă și evaluare permanentă” cu președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta a comentat totodată și varianta potrivit căreia și-ar putea pierde sprijinul politic și ar fi înlocuit cu Vasile Dâncu.

„Ăsta e rolul presei, să discute, să analizeze scenarii. (…) Deocamdată îmi fac treaba de prim-ministru, Guvernul la fel și de principiu o să ne-o facem până la sfârșitul mandatului, în 2016. Alte lucruri, despre partea strict politică, am vorbit la Congres”, a declarat prim-ministrul Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.