ULTIMA ORĂ! SUA, Marea Britanie și Franța au ATACAT Siria. Rusia reacționează dur

0

Donald Trump, președintele SUA, a anunțat că împreună cu aliații Marea Britanie și Franța a declanșat un atac asupra Siriei. Potrivit informațiilor oficiale, rachetele au lovit trei ţinte militare.

Atcul a fost  lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.

Am ordonat forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra unor ținte asociate cu arsenalul de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad. Suntem pregătiți să susținem acest răspuns până când regimul sirian încetează să mai folosească agenți chimici care sunt interziși”, a spus Trump în mesajul adresat națiunii.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că sprijină acţiunile militare efectuate de Statele Unite, Mare Britanie şi Franţa.

NATO a condamnat în mod constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria drept o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale. Folosirea de arme chimice este inacceptabilă, şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, a declarat Stoltenberg.

Ambasadorul rus în Statele Unite, Antaoli Antonov, a postat un mesaj pe Facebook în care a precizat că vor exista consecințe foarte grave în urma acestui atac. 

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here