sava

Consilierul general PNL Răzvan Sava a fost ales primar interimar al Capitalei, cu 34 de voturi „pentru” şi 11 voturi „împotrivă”, în şedinţa extraordinară de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-a întrunit, miercuri, în şedinţă extraordinară, după ce, marţi, într-o altă şedinţă extraordinară, a fost demis din funcţia de primar interimar al Capitalei Ștefănel Dan Marin, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de corupţie.

Anterior, în aceeași ședință, Răzvan Sava, care era consilier municipal al PNL, a fost ales viceprimar al Capitalei. Proiectul de hotărâre privind desemnarea unui viceprimar care să exercite atribuțiile funcției de primar general al municipiului București a fost adoptat cu 33 de voturi „pentru”, înregistrându-se șase abțineri.

„Mi-am propus patru priorități pe care le voi aplica de mâine. Prioritatea zero este rezolvarea situației la RADET, vreau ca împreună cu conducerea RADET să stabilim niște măsuri clare care se impun, astfel încât bucureștenii să nu aibă probleme cu furnizarea de apă caldă și căldură, mai ales acum, în pragul iernii. Mâine voi convoca o ședință de lucru împreună cu conducerea RADET, astfel încât să luăm o serie de măsuri urgente care se impun în acest moment. Tot mâine voi convoca comitetul de iarnă pentru a vizualiza pregătirile de iarnă. Este chestie de zile sau de ore când vom avea prima zăpadă și știm că la prima fulguială traficul din București este blocat”, a declarat Răzvan Sava, după ce a fost ales primar general interimar al Capitalei.

Sava a susținut că următoarea măsură pe care o va lua joi este aceea de a le solicita funcționarilor să posteze pe site toate contractele aflate în derulare, astfel încât bucureșteanul să cunoască unde se duc banii din taxe și impozite.

„Ultima prioritate, dar nu cea din urmă este aceea de a demara de urgență contractarea serviciilor de audit pentru a avea o radiografie cât mai exactă asupra situației din Primărie. Voi veni în următoarele ore cu un plan de acțiune”, a precizat Răzvan Sava.

Răzvan Sava este în Consiliul General al Municipiului Bucureşti din 2012, fiind şi preşedintele Comisiei pentru Utilităţi Publice, din cadrul PMB. El este absolvent al Facultăţii de Energetică – Universitatea Politehnică Bucureşti (1995) şi până acum a ocupat diverse funcţii de conducere la mai multe societăţi: 2008 – 2012 a fost manager la SC ICT Totall – Term, în perioada 2004 – 2008, manager la SC Protehnic Grup, iar între anii 1997 – 2001 director regional la SC Romstal Imex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.