ULTIMA ORĂ! Procurorii au extins ancheta în Dosarul Revoluției

0

UPDATE 22.05.2018

Ion Iliescu a ajuns la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a aflat că procurorii au extins urmărirea penală pe numele lui în Dosarul Revoluției.

Fostul președinte a fost chemat pentru a i se comunica oficial extinderea cercetărilor.

Vă reamintim că săptămâna trecută, procurorii au dispuns instituirea sechestrului pe averea lui Ion Iliescu şi pe cea a lui Petre Roman.

UPDATE

Ion Iliescu, fost preşedinte al României, a ajuns, marţi dimineaţa, la Parchetul General, unde a fost citat în Dosarul Revoluţiei.

Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul General, fostul şef de stat a fost pus sub învinuire în Dosarul Revoluției pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

____________________________

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie, ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de Iliescu Ion, Roman Petre şi de Voiculescu Gelu – Voican.

Faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri, transmite Administrația Prezidențială.

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here