ULTIMA ORĂ! 365.000 de elevi vor primi pachete cu rechizite școlare gratuite

0

Ministerul Educației Naționale a depus miercuri, 30 august 2017, o cerere de finanțare prin Programul POAD 2004-2020 care va permite, în anul școlar 2017-2018, achiziționarea de rechizite pentru preșcolari, respectiv suplimentarea cu ghiozdane a pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar și gimnazial. 

365.000 de elevi vor beneficia de rechizite școlare prin POAD

De pachetul de rechizite (inclusiv ghiozdane) vor beneficia aproximativ 365.000 de preșcolari și școlari care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Acordarea de rechizite: măsură pentru combaterea abandonului școlar

Proiectul vizează creșterea participării la cursuri a elevilor fără posibilități materiale și prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii în rândul celor mai defavorizați copii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.

Ministerul Educației Naționale implementează proiectul

Solicitantul eligibil al apelului de tip non-competitiv este Ministerul Educației Naționale. Instituția va implementa proiectul la nivel național, în parteneriat cu inspectoratele școlare din întreaga țară. Cu fondurile din POAD, inspectoratele școlare vor achiziționa rechizite școlare pentru copiii defavorizați din învățământul primar și gimnazial, precum și materiale pentru copiii preșcolari, care vor fi folosite la activitățile din grădinițe.

Măsura beneficiază de o alocare totală de 27 milioane Euro pentru întreaga perioadă de programare, bani care pot fi folosiți până în 2023. Din totalul alocării, 85% reprezintă sprijinul Uniunii Europene prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), iar 15% reprezintă contribuția națională.

VEZI AICI CE ACTE TREBUIE DEPUSE PENTRU A BENEFICIA DE RECHIZITE

 

loading...
loading...
loading...
loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here