traian-basescu

Traian Băsescu a criticat în termeni duri prestaţia politicienilor pe tema Intact, mai puţin cea a premierului Dacian Cioloş, spunând că evenimentele de miercuri demonstrează că România trebuie să rămână sub incidenţa MCV, dar declarându-se de acord cu votul în cazul Voicu.

„Ce am văzut la Senat azi, prin interventiile dlui Mircea Geoană, un demagog perfect, a doamnei Jipa, a doamnei senator Anghel nu arată decât că suntem departe de a avea motive să cerem ridicarea MCV. Discuţiile s-au dus într-o zona a minciunii. Nicio instuţie a statului nu a îndrăznit să ceară ridicarea licenţei de emisie a postului Intact. Singura chestiune e aplicarea unei hotărâri judecătoreşti”, a declarat fostul șef al statului.

Liderul Mişcării Populare a susţinut că ANAF a făcut doar o notificare în conformitate cu legea şi că numai printr-o hotărâre judecătorească televiziunile trustului Intact ar putea fi evacuate.

„S-a intrat într-o linie a propagandei mincinoase. M-am întrebat de ce. Acum vedeţi forţa şi influenţa turnătorului Voiculescu şi spaima oamenilor politici de televiziunile care i-ar putea ataca. Jalnică grupare de politicieni am putut să văd azi în Senat”, a subliniat Băsescu.

„Cred că cea mai grea lovitură dată justiţiei a fost afirmaţia făcută de premierul de la Grivco, actualul preşedinte al României. (…) politicienii de la vârful statului îşi permit să relativizeze obligaţia de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă dată acum mai bine de un an şi jumătate”, a reacţionat liderul Mişcării Populare.

Băsescu a ținut să menționeze că a apreciat verticalitatea premierului Dacian Cioloş, care a rămas ferm pe ideea de respectare a legii, chiar dacă a încercat să dea speranţe că se vor găsi soluţii alternative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.