Toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat 500 de euro, potrivit Articolului 356 din Legea nr.1/2011.

Banii ar fi trebuit să fie dați începând din anul 2013, dar, din păcate autoritățile nu au aplicat legea. Următorul Executiv trebuie să respecte articolul din lege, deoarece mulți părinți au anunțat că vor da statul în judecată.

Articolul 356 din Legea nr.1/2011 prevede următoarele:

1. Statul sprijină dreptul la învățare pe tot parcursul vieții prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României și valabil la data plătii, fiecărui copil cetățean român, la nașterea acestuia. Suma este acordată în scop educațional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

2. Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educație permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinții firești, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naștere.

3. Părinții copilului, contribuabili, pot direcționa în contul prevăzut la alin. (2) un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condițiile legii, și pot depune sume în acest cont.

4. Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plătește dobânda anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

5. Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educație permanentă, începând cu vârsta de 16 ani și cu acordul expres, după caz, al părinților, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate. Metodologia prin care se certifică faptul că sumele au fost cheltuite pentru educația permanentă se elaborează de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

6. Retragerea sumelor în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (5) și/sau utilizarea acestora în alt scop decât cel stabilit de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an.

7. Normele privind deschiderea, gestionarea și accesul la contul pentru educație permanentă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

8. Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educație permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuți după data intrării în vigoare a prezentei legi.

Se estimează că plata ar putea începe din ianuarie 2017.

24 COMENTARII

  1. […] 7. Normele privind deschiderea, gestionarea și accesul la contul pentru educație permanentă se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 8. Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educație permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuți după data intrării în vigoare a prezentei legi. SURSA: eskape.ro […]

    • Esti in eroare. Cei 200 ron pe care ii primesti reprezinta alocatia de stat a copilului si se acorda in temeiul legii pana la varta de 2 ani dupa care in continuare alocatia de stat a copilului va fi de 84 ron pana la varsta majoratului, 18 ani. Aceasta suma de 200 lei nu reprezinta nicip e departe dreptul banesc la care face referire acest articol.

      • Vrea să spună că ea nici indemnizație nu are. Așa am fost si eu la primul. „Ești în eroare”…. Poate nu crede ca se vor da, cum nici eu nu cred.

    • Rosina ratiu …. de unde sa le dea celor nascuti inainte … ? Nu are bani statul pentru noi daca nu ati inteles pana acum … doar pentru cei din fruntea statului se gasesc resurse pentru salarii , pensii si alte drepturi banesti ca nah … ei sunt puterea si noi … nimeni ….. Iar ca un raspuns la un comentariu de mai sus , numai 500 de euro se primeste o singura data , nu lunar … si nu ajuta cu nimic decat ca se pun intr-un comt pentru educatia lui atat … deci daca se folosesc e alta bataie de cap … trebuie justificare ca acolo ati folosit aceasta suma , bonuri factura chitanta …. pentru manuale sau caiete sau cursuri la persoane abilitate legal de stat in acest sens …..

    • Ce intrebari pui si tu! 🙂 )))
      Vrei sa dai idei parintilor sa dea in judecata statul pe motivul discriminarii? :))) 😉

  2. Am fata de un an si trei luni si nu primesc decat 200lei pe luna dar dupa doi ani sa is numai 84lei dar astai romania noastra luam ca prostu cand la un copil trebue atata

    • În sua de ex statul nu-ți da nimic pt copii. În plus trebuie sa plătești pt ei asigurare medicala dacă vrei servicii medicale… Deci multzam fain și pt atât..

  3. Cititi oameni buni articolul : Se estimează că plata ar putea începe din ianuarie 2017. Asta daca nu se amana iar.
    Deocamdata nu aveti unde sa depuneti acte pt ca nu aveti de unde sa luati banii..

  4. Vreti 500 de euro fetelor da sunt deacord cu legea asta dar dc nu v.ati dus la munca ca sa aveti alocatia mai mare de 200?? Nu va mai plangeti atat. Stiu ca este greu dar inainte de a face un copil gandeste.

    • Ești nedreaptă ! Eu am lucrat dar cu ce folos daca fara acte? Teai întrebat cati lucrează in ro fara acte ca doar asa găsesc???? Unu avut niciodată nu va crede! Nu mă plâng si is mulțumită ca mis sănătoase fetele! Sotu lucrează doua norme dar legal e trecut jumate de normă, întrebi dc accepta? Pt ca altă soluție nu ai si lucrezi unde găsești si da bani nu unde vrei! Asta e tara noastră!

    • Urat din partea ta, urata atitudine, cred ca urat caracter si om esti, pai daca am gandit si ne descurcam cu un copil, dar totusi apare imprevizibilul si ne mai si imbolnavim si unul din parinti nu mai poate munci, aici cum trebuia sa gandesc???! Postac si slugarnic de banditi de politicieni ce esti tu! Si daca muncesti si daca nu, statul asta iti 84 de lei alocatie pt un copil!!!!, bani pe care iti doresc sa ii ai tu pe luna, nu mai multi, sa cresti un copil!

  5. Nici macar burse de merit nu se acorda elevilor premianti .Ne miram ca pleaca tineri din tara,pleaca elitele si raman…

  6. Mai ANONIM ia mai mergi tu la munca! Am impresia ca munca ta e numai de a sta in fata calculatorului si a face comentarii.Ia treci tu la batut tarusi cu curu’!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.