casă pentru tineriTinerii cu vârste cuprinse între 18 si 35 de ani pot solicita primăriilor din mediu rural de care aparțin atribuirea gratuită a unei suprafețe de teren de până la 1.000 mp, pe care îsi pot construi o locuință proprietate personală.

Aşa prevede o lege votată de Parlament, publicată în Monitorul Oficial al României şi intrată în vigoare încă din 22 decembrie 2013: Legea nr. 15/2003. Din lipsă de informație, nu toți ştiu însă că pot fi beneficiari ai acestui drept.

De această facilitate beneficiază, o singură dată, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani și îndeplinesc următoarele condiții:

  • au împlinit vârsta de 18 ani;
  • la data depunerii cererii, precum și la data rezolvarii acesteia nu au avut sau nu dețin în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosință a unui teren, cât și în alte localități.

Cererea pentru atribuirea terenului se depune la sediul consiliului local al unității administrativ-teritoriale în care solicitantul își are domiciliul și va fi însoțită de următoarele documente:

  • copie de pe certificatul de naștere;
  • copie de pe actul de identitate;
  • declarația solicitantului, pe propria răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe;
  • declarația părinților solicitantului, pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate, în ultimii 10 ani, un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban și de 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul.

Sursa: gazetadambovitei.ro

17 COMENTARII

  1. mai bine puneti mana sa munciti ca nu va da statul nimic. Astept si eu de 3 ani sa mi se dea la Braila cu toate documentele depuse si extras de cont ca am bani sa imi ridic casa. Sunt persoane ce asteapta de peste 7ani…

  2. mi-a acceptat la Braila , terenul ca sa mi-l dea , numai ca nu esti proprietar pe el.Este tot statul Roman, si care este afacerea?

  3. Și dacă nu ne da statul si ne ttrimiți la muncă,tu de ce ai depus la Brăila sși n ai muncit? Pfffff. La mine în oraș se da in prostie plus ca se și vând multe,adică mergi cu cel care l are la pprimărie,il trece pe numele tau si afara îi dai banii,e olx plin…..

  4. da buna ocazie la noi la oras nu e un petec de teren unda ami da teren antro zona defavorizate buna treaba asta e o cacealma sau se da cateva terenur le pilos si la relati sau la cei cu bani multi si saracu tot sarac ramane rusine

  5. Totul este o mare cacealma. Făcută să îmbogățească din șpăgi grase putorile din primării. Nu este respectată peste tot această lege. Iar unde se respectă, tinerii nu au posibilitati materiale pentru a ridica o casă.
    Terenul este dat în concesiune cu posibilitate de cumpărare. Se plătesc impozite ca pe orice imobil.

  6. Mai completati si respectarea conditiilor legii disciplinei in constructii , spuneti-le in cat timp trebuie sa-si ridice casa ! Altfel pierd terenul dat gratis de primarii !

  7. Eu aștept de 9 ani sa misedea loc de casa pentru tineri căsătoriți an com. Măgureni Jud.PH dar spun că nu au terenuri

  8. Sunt cazuri in care iti accepta cererea,DAR,ai termen ….de ingradit terenul ,de turnat fundatie etc si in 4 ani daca nu ma insel trebuie sa sa fie casa gata….si in al 5-lea an sa locuiesti in ea ,iar terenul se plateste….stabileste primaria parca pretul!

  9. Nu suntem ajutati de nimeni eu astept de 7ani pentru loc de. Casa mai un pic si trece ani de compatibilitate si. Nu mai e valabil statu e mafia 😲😲😲😲

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.