500-euro

Românii care lucrează în străinătate și vin să se angajeze în România înainte de împlinirea vârstei de 35 de ani ar putea primi un bonus de la stat în valoare de 500 de euro pe lună.

Concret, în curând va intra în dezbatere o inițiativă legislativă la care lucrează mai mulți parlamentari, act normativ care, dacă va fi adoptat, ar aduce mulți tineri ce muncesc în străinătate înapoi acasă.

Aleșii vor ca fiecare tânăr care are până în 35 de ani și care lucrează acum în afara României să primească lunar, timp de un an, câte 500 de euro. Aceștia nu trebuie neapărat să fie angajați undeva, ci pur și simplu să muncească chiar și în propria gospodărie, asta pentru cei care locuiesc în mediul rural, potrivit onlinereport.ro.

Unul din inițiatorii legii, senatorul UNPR Constantin Popa, susține că s-ar putea găsi destul de ușor bani pentru a-i recompensa pe cei care vin înapoi acasă la muncă, fără a fi nevoie de fonduri în plus de la bugetul statului.

Parlamentarul este de părere că o scumpire cu 0,05 lei a țigărilor, a alcoolului, a produselor de tip fast-food și a băuturilor carbogazoase ar aduce milioane de euro. Acești bani ar fi depuși într-un fond de solidaritate, din care să fie plătiți cei care se întorc acasă la muncă.

2 COMENTARII

  1. ma numesc IOANA PRISACARU SI AM VENIT DE O LUNA DIN ITALIA SI AM VAZUT PE INTERNET CA DA 500 EURO PE LUNA AR FIIBINE CA AM SI 2 COPII SA MA POATE AJUTA STATUL DIN ROMANIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.