vasile-stoica

Pe 30 iunie, Vasile Stoica, persoană care suferă de paraplegie şi care se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant, va pleca din Lugoj către Strasbourg – Parlamentul European, anunță Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

Vlad Stoica este deţinătorul unui Record Guiness pentru cea mai lungă distanţă parcursă în 24 de ore într-un scaun cu rotile, respectiv 132 de km, omologat în California, SUA. Este fondatorul Clubului Sportiv al Handicapaţilor Fizic „MARATON’93” Lugoj şi îşi propune să parcurgă în fotoliu rulant 1.650 de kilometri în cadrul maratonului intitulat „Europa fără bariere”.

Ţările pe care le va parcurge în această competiţie sunt următoarele: România, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, finalul turneului fiind prevăzut pentru 30 iulie – 02 august 2015, la Strasbourg,

Vasile Stoica va duce la Strasbourg mesajul persoanelor cu dizabilităţi din România care îşi doresc un trai independent, împreună cu necesitatea de a pune accesibilizarea mediului fizic ca prioritate, atât în România cât şi în Europa. Pe acest traseu, Vasile va face un studiu despre accesibilizare, care va fi folosit după finalizarea proiectului.

Potrivit lui Vasile Stoica, călătoriile sale reprezintă un „pelerinaj al speranţei pentru toate persoanele cu dizabilităţi”, dar şi o modalitate de a populariza numele României în ţările pe care le vizitează. Vasile Stoica şi-a făcut prieteni în toate ţările pe care le-a tranzitat, a avut experienţe plăcute, dar şi mai puţin plăcute, cum ar fi drumuri proaste sau pensiuni fără rampă de acces pentru fotoliu rulant.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a acordat o atenţie specială pregătirii acestui eveniment, implicându-se direct în ceea ce priveşte asigurarea sprijinului pentru desfăşurarea în condiţii optime a maratonului şi finalizarea în bune condiţii a proiectului.

Festivitatea de plecare a lui Vasile Stoica pe traseul Lugoj – Strasbourg va avea loc în data de 30 iunie la ora 9:30, fiind organizată de Primăria Municipiului Lugoj şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Comunitară, Lugoj, cu participarea Poliţei Locale Lugoj, Clubului de Turism Concordia, Organizaţiei Lugojul Pedalează şi Organizaţiei Motocicliştii din Lugoj.

La festivitate va participa și Mihaela Ungureanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.