Taxa auto a fost eliminată. Cine își poate recupera banii pe care i-a dat la stat

0

Taxa auto a fost eliminată de la 1 Februarie, iar românii nu mai sunt nevoiți să plătească sume imense atunci când vor să înmatriculeze un autovehicul.

Odată cu eliminarea timbrului de mediu a fost sistată şi procedura de restituire a taxei, deoarece ambele erau prevăzute în acelaşi act normativ, însă românii care au depus cererea de recuperare a sumei până la 1 Februarie vor primi banii înapoi.

„În acest caz se aplică principiul neretroactivităţii. Legea civilă dispune numai pentru viitor şi este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Legea retroactivează doar în anumite împrejurări clar definite. În speţă, sunt două: legea penală mai favorabilă şi normele de interpretare care se aplică din momentul intrării în vigoare a legii. Ceeea ce în această situaţie nu e cazul. Deci, cei care au depus cereri de restitituire înainte de eliminarea timbrului de mediu îşi primesc banii înapoi. Cei care nu au depus cereri de restituire nu mai beneficiază pentru că au ieşit din termen. Numai în cazul în care se va iniţia o altă procedură de restituire, pentru că unii au dat deja nişte bani şi se crează un principiu de inechitate”, a explicat avocatul Daniel Fenechiu.

Până la 1 Februarie, românii își recuperau taxa auto printr-o cerere la ANAF, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor, şi inclusiv cei care aveau procese pe rol puteau renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă.

 

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here