sorin-cimpeanu

Peste trei mii de cadre didactice din învăţământul universitar care nu au reuşit să obţină titlul de doctor vor fi obligate să părăsească sistemul de învăţământ începând cu data de 30 septembrie, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că peste trei mii de cadre didactice tinere din învăţământul universitar vor părăsi sistemul, conform Mediafax.

„La nivel naţional, la începutul anului 2010, aveam 66% cadre didactice cu titlu de doctor. La începutul anului 2015, aveam 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, deci 4.500 de cadre didactice fără titlu de doctor. Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reuşit să susţină tezele de doctorat în intervalul ianuarie – septembrie vor fi nevoiţi să părăsească sistemul. Este vorba despre peste 3.000 de colegi. Înregistrăm o scădere a cadrelor didactice tinere din sistem de la 30% la nivel naţional în 2010 la 17% la începutul anului 2015. Ieşirea din sistem a acestor colegi tineri fără titlu de doctor va afecta şi mai mult proporţia cadrelor didactice tinere care activează în învăţământul superior şi asta, în ultima instanţă, dacă nu găsim soluţii, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învăţământului superior din România”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a menționat că, începând de miercuri, România „se poate mândri” cu un procent de sută la sută cadre didactice universitare cu titluri de doctor, după ce cele peste trei mii de cadre didactice vor părăsi sistemul.

Sorin Cîmpeanu s-a arătat îngrijorat de cei care vor veni în locul celor care părăsesc sistemul de învăţământ, deoarece salariile sunt destul de mici.

„Sunt îngrijorat de cei care vor veni în locul acestor colegi, ştiut fiind faptul că le cerem să aibă foarte multe lucruri, iar sistemul de salarizare la nivelul debutanţilor nu este, din păcate, suficient de atractiv”, a precizat ministrul.

Ministrul Educației a participat, luni, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, unde a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.