halep simona

Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 6 la turneul de la Roland Garros, al doilea de mare Șlem al anului, care va avea loc între 16 mai și 5 iunie în capitala Franței.

Pe lista dată publicității de organizatorii competiției pariziene mai figurează alte trei reprezentante ale țării noastre: Monica Niculescu (29 WTA), Irina-Camelia Begu (33 WTA) și Alexandra Dulgheru (98 WTA).

Principala favorită este americanca Serena Williams, numărul unu mondial, urmată de poloneza Agnieszka Radwanska (nr. 2), germanca Angelique Kerber (nr. 3), spaniola Garbine Muguruza (nr.4) și belarusa Victoria Azarenka (nr. 5).

La masculin, favoritul principal este sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, urmat de britanicul Andy Murray (nr.2), elvețienii Roger Federer (nr.3) și Stanislas Wawrinka (nr.4), spaniolul Rafael Nadal (nr.5) și japonezul Kei Nishikori (nr.6).

Federația Franceză de Tenis a anunțat că premiile acordate la ediția din acest an vor avea o valoare totală de 32.017.500 euro, în creștere cu 14% față de ediția de anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.