Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros

0

Simona Halep a pierdut, sâmbătă, finala de la Roland Garros, scor 6-4, 4-6, 3-6, cu Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Simona Halep a câştigat primul set şi a condus cu 3-0 în al doilea, dar letona, fără vreun turneu câştigat în circuitul WTA, a revenit spectaculos.

„Mulţumesc publicului, sunt tristă că nu am câştigat, dar a fost un turneu grozav. Vreau să o felicit pe Jelena. E o zi dură, va trebui să continuăm să muncim şi să credem. Sper să mai pot să joc o altă finală şi să o câştig. Vă mulţumesc că aţi venit la meciurile mele. M-am simţit bine jucând aici. A fost un turneu bun pentru mine, vă mulţumesc mult pentru că aţi venit şi m-aţi susţinut”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.

Jelena Ostapenko, învingătoarea turneului, a primit 2,1 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Simona Halep s-a aflat la a doua finală de Grand Slam a carierei. În 2014, ea s-a calificat în ultimul act la Roland Garros, însă a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6.

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here