Senatul dezbate luni cererea DNA privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu

0

Biroul permanent al Senatului va dezbate, luni, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este acuzat că a primit mită 800.000 de dolari.

„Eu am pus o rezoluţie către Biroul Permanent, semnat 7.11.2018, iar aceste documente vor ajunge la BP Senat, unde va trebui să decidem. Procedural, decizia Biroului Permanent va fi să trimită toate aceste documente către Comisia juridică şi de aici încolo Comisia juridică să întocmească un referat pe care să îl prezinte în plen. Înţeleg că în acest moment sunt sigilate la Comisia juridică, urmând ca în momentul în care Comisia juridică va fi sesizată formal să le poată desigila în prezenţa probabil şi a unui avocat al domnului Tăriceanu, să le dezbată şi să avem referatul din partea Comisiei juridice. Referatul pe care l-am primit, adresa de înaintare am luat decizia să fie sigilat şi va fi prezentat Biroului permanent. În acest format sigilat documentele pleacă de la mine către BP. În BP putem eventual să desigilăm referatul sau putem să îl trimitem direct către Comisia juridică, iar Comisia juridică şi cei de acolo să îl deschidă şi să evalueze, bineînţeles şi toate 73 de volume”, a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, potrivit Mediafax.

Procurorii DNA cercetează presupuse fapte de luare de mită pe care Tăriceanu le-ar fi comis în perioada în care era premier (2004 – 2008). Potrivit anchetatorior, șeful Senatului ar fi cerut şi primit ca mită 10% din valoarea contractelor Microsoft.

Călin Popescu Tăriceanu a fost premierul României în perioada 2004-2008.

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here