tichete de masăă

Valoarea nominală a unui bon de masă a fost ridicată, luni, de către senatori. Decizia Senatului va trebui confirmată în sesiunea legislativă din toamnă și de către deputați, pentru ca noua valoare să fie aplicată.

Inițiatorii proiectului de lege au explicat că majorarea valorii tichetelui de masă este necesară deoarece impozitarea cu 16%, aplicată din 2010, a acestor tichete, precum și indexarea sporadică au condus la situația în care un singur tichet nu mai poate acoperi costul unei mese.

Astfel, valoarea bonurilor a crescut de la 9,41 lei la 13 lei.

„Valoarea actuală a unui tichet de masă, de 9,41 lei (înainte de impozitare), nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant). Un număr de angajați se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziționarea unei mese”, se precizează în propunerea legislativă.

Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat deoarece este supus impozitării, estimează iniţiatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.