media-143815327612630600

Klaus Iohannis, președintele României, este destinatarul unei noi scrisori deschise în care i se reproșează lipsa de atașament și respect față de poporul român.

Redăm mai jos scrisoarea integrală

„Klaus Iohannis, nu eşti preşedintele meu şi nu faci parte din destinul României! Am aşteptat zece luni să văd o faptă naţională a Preşedintelui Klaus Iohannis, am aşteptat să spună poporului român că îl iubeşte, am aşteptat să spună că naţiunea română este mândria lui, am aşteptat să spună românilor că sunt compatrioţii lui dragi! Că împreună vom ridica drapelul României din ţărâna unde a fost aruncat de clasa politică şi îi vom reda împreună onoarea şi demnitatea! Ai privit nepăsător la umilirea, execuţia şi interzicerea publică a Tricolorului la Sfântu Gheorghe! Am aşteptat să îngenunchieze în faţa României şi să îi jure credinţă! Degeaba, Klaus Iohannis!!! Mă întorc la lupta mea de stradă cu duşmanii şi trădătorii României şi nu mă mai opresc niciodată! Numai aşa să-mi ajute Dumnezeu pentru Neamul meu!”, se arată într-o scrisoare trimisă de Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

1 COMENTARIU

  1. Sasalaul are idei putzine dar fixe , jos guvernul Ponta , perdoiu – prim ministru , in rest generalitatzi care fac parte din gargara politica (legi mai bune , clasa politica responsabila , bla , bla , bla). El cu dosare pe rol a avut voie sa candideze fiind invinuit dar acum a dat de trai impreuna cu sluta de nevasta cuteriera Europa shi lumea pe banii tzarii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.