avion

Rusia a început să execute lovituri aeriene în Siria în apropiere de Homs, a declarat miercuri un oficial american pentru Reuters, adăugând că Moscova a anunțat Washingtonul cu o oră înainte de începerea operațiunii.

Bombardamentele au fost iniţiate imediat după ce Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a aprobat în unanimitate cererea preşedintelui Vladimir Putin de a folosi Forţele Aeriene în Siria. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a cerut Rusiei asistenţă militară în confruntările cu reţeaua teroristă Stat Islamic.

Informația este confirmată și de AFP, care citează un oficial american.

Oficialul citat de Reuters, care a făcut această declarație sub protecția anonimatului, a spus că informația privind loviturile aeriene ale Rusiei în Siria este preliminară și a refuzat să furnizeze detalii privind numărul loviturilor aeriene și avioanele utilizate.

„În conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin, avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse au început operațiunea aeriană prin atacuri țintite asupra obiectivelor de la sol ale grupării Statul Islamic în Republica Arabă Siria”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei, general-maiorul Igor Konașenkov.

Konașenkov a menționat, totodată, că ministrul apărării rus, Serghei Șoigu, i-a anunțat pe colegii din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) în legătură cu faptul că în timpul operațiunii avioane ruse întreprind lovituri aeriene asupra tehnicii militare, mijloacelor de transport, depozitelor de arme, muniții și combustibil care aparțin teroriștilor grupării Statul Islamic în Siria.

Comandamentul central al armatei americane nu a răspuns solicitării agenției britanice de știri de a comenta informația.

Statele Unite ale Americii se află în fruntea unei coaliții internaționale care lansează lovituri aeriene asupra pozițiilor grupării Statul Islamic în Siria și Irak.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.