Românii primesc și anul acest tichete cadou înainte de Sărbătorile Pascale

1

Numărul companiilor care au acordat avantaje salariale de tipul tichetelor de masă sau cadou a crescut cu 27% în 2016 faţă de 2015, conform datelor Up România, unul dintre principalii emitenţi de tichete valorice. Aceasta indică o atenţie tot mai mare a angajatorilor pentru fidelizarea şi motivarea propriilor angajaţi.

Companiile care au apelat în 2016 pentru prima dată la acest sistem de recompensare provin cu prioritate din zone precum Bucureşti-Ilfov (26%), Centru (15%) şi Nord-Est (12%).

„În baza pre-comenzilor pe care le avem până la această dată, putem estima deja vânzări cu 20% mai mari în 2017, o tendinţă accelerată în special de IMM-uri care au văzut că acest model de stimulare a angajaţilor funcţionează la companiile mari şi foarte mari cu rezultate directe asupra productivităţii. În plus, acordarea de tichete cadou este favorizată şi de modificările Codului Fiscal aplicate din 2016”, a declarat Elena Pap, Director General Up România.

Tichetele cadou pot fi acordate de orice societate, indiferent de mărimea acesteia, începând de la un salariat.

Legislaţia favorabilă, promovată de Codul Fiscal, ce a intrat în vigoare în ianuarie 2016, a condus la rezultate pozitive pe acest segment al tichetelor cadou, acestea fiind scutite de impozit pentru valori până la 150 de lei, putând fi acordate atât salariaţilor, cât şi copiilor minori ai acestora. 

Astfel, un salariat cu doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare de 450 de lei, pentru care va fi scutit de impozit, iar compania este scutită de contribuţii sociale şi patronale. Valoarea rezultă din cei 150 de lei aferenţi lui şi alţi 150 de lei pentru fiecare copil. Similar, un soţ şi o soţie care lucrează la aceeaşi companie şi au un copil minor pot primi tichete cadou în valoare totală de 600 de lei: 150 de lei pentru fiecare adult (300 de lei) şi câte 150 de lei pe care îi va primi fiecare adult pentru copil (300 de lei). Salariaţii fără copii minori primesc şi ei câte 150 de lei scutiţi de impozit şi de contribuţii.  

„Acordarea de tichete cadou aduce certe avantaje pentru angajatori şi oferă o mare libertate angajaţilor de a achiziţiona ce îşi doresc dintr-o varietate de produse şi servicii”, a mai spus Elena Pap.

Tichetele cadou emise de Up România sunt acceptate într-o reţea de peste 55.000 de magazine din întreaga ţară, iar beneficiarii acestora pot achiziţiona bijuterii, cosmetice, articole vestimentare şi încălţăminte, cărţi, jucării, obiecte de mobilier, decoraţiuni, electronice şi electrocasnice, servicii de turism.

Grupul Up este un grup internaţional şi solid. Comercializează produse şi servicii sub diferite forme: cecuri, carduri sau aplicaţii mobile în 17 ţări. În fiecare zi, însoţeşte peste 21 de milioane de utilizatori din întreaga lume. În 2015, Grupul Chèque Déjeuner a devenit Grupul Up: un nume al progresului, dinamismului şi optimismului, care reflectă diversitatea ofertei sale.  www.up-group.coop   Up România (noua identitate a Chèque Déjeuner România): Up România a fost înfiinţată în anul 2002 şi deserveşte peste 20.000 de clienţi şi 700.000 de beneficiari. Portofoliul său de produse include tichete pe suport de hârtie şi carduri de masă Chèque Déjeuner, tichete cadou Cadhoc, vouchere de vacanţă Chèque Vacances, tichete sociale Chèque de Services, tichete sociale pentru grădiniţă, tichete de creşă Chèque Bébé.

www.upromania.ro   

loading...
loading...
loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here