Ministrul Turismului: „Românii primesc câte un tichet de 1.450 de lei de la 1 Iulie”

39

Mircea Dobre, ministrul Turismului, a anunțat că românii vor primi un tichet de vacanţă în valoarea unui salariu minim pe economie, adică de 1.450 de lei.

Măsura se aplică pentru sectorul public, iar tichetele, distribuite în jurul datei de 1 iulie, vor putea fi folosite oriunde în țară. Potrivit legii, se pot acorda tichete de vacanţă cu o valoare maximă a şase salarii de bază minime brute pe ţară.

La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Ministrul Turismului a anunțat că legea va fi modificată în perioada următoare și se va introduce un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei.

„Din momentul în care vom legaliza, adică vom veni cu temeiul legal pentru un tichet, atunci cealaltă se abrogă vizavi de cele şase tichete. Când am venit cu progamul de guvernare, am spus foarte clar şi sigur că la ora actuală, bugetul statului poate să suporte un tichet de vacanţă petru fiecare angajat din sistemul public. Nu şase”, a declarat Mircea Dobre pentru Economica.net.

Conform ministrului, tichetele de vacanţă nu vor mai fi tipărite și vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.

Sursă: Profit.ro

 

loading...
loading...
loading...
loading...

39 COMENTARII

  1. De ce nu primesc si pensionarii, care au venituri sub 1000 lei ? Doar 5,25%……? Si ei sunt romani ….au muncit zeci de ani pentru niste pensii mizerabile……

      • MUNCESTE SI TU DOMNISOARA DANIELA97 ,NOI AM TRAIT SI MUNCIM SI ACUM….FIECARE CU SPERANTA TRAIM SI SA NU UITAM SPERANTA MOARE ULTIMA! SI MAI AM DE ADAUGAT INCA CEVA ….UN PENSIONAR NU POATE SA TRAIASCA CU O PENSIE DE 700 LEI! ESTI DE ACORD? TU MACAR AI UN SALARIU MOTIVANT….SI EU AS VREA SA FIU LA VIRSTA TA!!! DAR TIMPUL MEU A TRECUT IAR MUNCA A FOST COSTISITOARE,GREA SI LA TREI SCHIMBURI SI AM …..NIMIC!

  2. De ce nu se da si pensionarilor un tichet de tratament ca am muncit in frig 40 de ani si suntem bolnavi si dam co groaza de bani pe medicamente

  3. Simplu, firmele private ofera alte bonusuri de care un bugetar nu beneficiaza. O firma privata isi face propriul management iar angajatii isi pot negocia direct salariul si bonusurile oferite in functie de realizari. Timp de 20 de ani cat am lucrat in mediul privat, asa am procedat. Nu am primit ce am considerat ca merit pentru munca mea in raport cu a altora, am plecat la o alta firma.
    In ceea ce-i priveste pe pensionari, este la fel de simplu. Cat timp isi vand /cedeaza / sau nu folosesc biletele de pensionari pe care le au prin casa de pensii, nu vad de ce n-ar face acelasi lucru si cu acestea. In al doilea rand, cati pensionari au internet, folosesc un calculator sau se descurca cu unul, in asa fel incat sa-si faca rezervari online ? Ori doriti numai pentru pensionarii oraseni ? asta nu-i discriminare ?

    • asta crezi. Tu ..muncesc in privat din anul 1991si am doar 1450 iar ca sa iau acesti bani trebuie sa mi fac planul max 7000 pantaloni pe luna deci unde este bonusul de care spui tu eudaca nu fac planul ies sub salariu minim

  4. Cei care lucrează la firme private și au salarii mici tot ca bugetarii de ce nu primesc. Oare ei nu sunt tot oameni ai muncii? Ei nu au dreptul la odihna?deci și voi împărțiți tara în două
    ?

    • PENSIONARII MAJORITARI AU PENSI MICI NU LE AJUNG DE MEDICAMENTE .DEGEABA DA CASA DE PENSI BILETE TRATAMENT CA DACA NU AU SI BANI IN BUZUNAR NU POTI PLECA. ASA CA CINE SE TOT IA DE PENSIONARII SA SI TINA GURA SI SA LE FIE RUSINE CA VOR VEDEA PE PIELEA LOR CE INSEAMNA SA SI IN VIRSTA SI SA MAI FI SI SUFERIND.MAJORITATEA SUNT PENSIONARI CARE AU MUNCIT PESTE 40 DE ANI SI AU PENSI DE 1000 LEI .NU LE AJUNG NICI DE MINCARE SI PLATA UTILITĂȚI DAR SA MAI PLECE SI DE ACASA SI SA MAI DEA SI 50%DIN PENSIE .CU CE DA HOTELURILE DE MINCARE CAM MOR DE FOAME PE ACOLO SI POATE AR BEA SI EI UN SUC.LA SALARIATI ISI IAU SI BANI DE CONCEDIU NU PLATESC NICI UN 50% SI BONUL DE VACANTA AU UN VENIT MAI MARE SI AU SI SANATATE.ASA CA SA VA FIE RUSINE CELOR CE SE IAU DE BATRINII .SI CEI CARE MUNCESC LA PRIVAT AR TREBUI SA PRIMEASCA BONURII DE VACANTA DACA NU LE DA PATRONUL ,LEGEA SA FIE PENTRU TOTI SALARIATI LA FEL.SUNT MULTI CARE AU SALARIUL MINIM PE ECONOMIE..

  5. Eu sunt bugetar si la noi se da tichete de masa o luna sa una nu. Si vorba ceia este ditamai Facultea de Drept
    Asa si cu tichetele de vacanta

      • Daca nu ști ce înseamnă să lucrezi in învățământ nu comenta!!! De ce cerșetor???!!!! Că îți toci nervii să obții ceva rezultate de la o generație de tineri răsfățați, obraznici,cu interes mai mare pt contul de Facebook decât de ce predă un profesor care pleacă acasă cu mijloc de transport în comun în timp ce studentul pleacă cu BMW-ul cumpărat de tăticu și mămica! Nu sunt profesor dar aproape că le plâng de milă celor ce încă au rămas în țară să predea răzgâiaților voștri! 😥😥 Păcat că nu mai știm să ne respectăm și să ne iubim doar pentru că suntem OAMENI și ne blamăm și ne catalogăm după meserie, statut social și multe alte criterii materiale pe când spiritul suntem mult sub zero!!!😥😥😥😥

      • Sa mai spun ca lucrez in invatamant de 10 si am 1400 de lei salar ( 1150 ca acum sunt in concediu de maternitate ) am 2 copii minori in intretinere ? Bonus mai suntem numiti si cersetori …mai bine nu mai spun

      • Dar de ce stimabile /stimabila VIATA MEA, nu v-ati facut cadru didactic, din moment ce vi se pare atat de usor ??? Inainte de a invata oricare dintre meserile existente pe planeta, va fi trebuit mai intai sa treceti pe la scoala , pentru a invata scris/cititul, socotitul,etc. Daca vi se pare atat de simplu , din tot sufletul va doresc sa va faceti cadru didactic. As fi tare curioasa, daca ati mai gandi la fel si-atunci !

  6. Nu cred…asa cum sporurile au disparut in salarii si cica s-a marit salariul…Cat despre pensionari, au bilete de la Casa de pensii…

    • Nu. Femeile in risc-maternal sau prrnatal nu primesc bilete de vacanță… Noi nu mai avem dreptu, toată lumea se vaită că nu le dă la pensionari dar nouă viitoare mămici???

  7. Am si eu o intrebare…daca sunt calificat pe munca care o practic,eu ar trebui sa am salariul mai mare decat cei necalificati? Da sau nu? Multumesc!

  8. Guvernantilor dati si la cei cu minimul pe economie salar cate un tichet din asta am fost suntem si nu vom mai fii oropsiti de guvern daca iesim in strada sa ne unim si sa protestam

  9. guvernul face selectia : bugetarii si restul salariatilor ! ce ar fi ca restul salariatilor sa nu mai contribue la bugetul de stat !

  10. Dar noi care lucram la privat 10-12ore pe zi?Noi nu avem dreptul la aceste tichete?Daca stau bine si ma gîndesc pe acesti bugetari cine oare îi plateste?Din munca cui?

  11. Ar trebui, pt a fi drept, sa se dea si celor din mediul privat care au salarii mai mici- se poate dovedi-pt ca, chiar daca au ceva peste salariul minim ,fac ore suplimentare… Nu toti angajatii din domeniul privat sunt cei de la multinationale… majoritatea lucreaza la firme mici care abia isi numara creitarii…Bugetarii, majoritatea , nu vorbesc de toti, nu fac ore suplimentare si atunci, unde e dreptatea? De asemenea, si pensionarii care au pensii mizerabile si oricum nu mai stationeaza mult pe aici, sa li se dea bilete gratuite si indemnizatie de hrana odata pe an macar, pt a merge la bai! Pt ca , mancarea care se da in statiune e jale… dupa masa trebuie sa iesi la magazine sa-ti mai iei ceva alimente ca nu poti altfel, e sub orice critica,: putina si cu un continut caloric/ nutritiv doar sa nu mori de foame!

  12. Eu lucrez la patron si cu toate ca salariul sa marit din februarie 2017 eu nu am primit nici o un ron in plus si nici nu vrea sa ne mareasca cu nimic
    ca spune ca ii prea mult cat trebuie sa plateasca pt noi .Iar de concediu nici nu se pune problema la un salariu de 1000.Nu mi se pare deloc corect dar daca comentezi cv maine esti pe liber.

  13. Si noi cei de la privat nu mai avem nici un drept! Doar salariul minim si atat! Noi nu muncim? Mai mult ca cei de la stat.Sa fie lege pentru toti. Si noi facem parte din muncitori tari!

  14. Rusine ca nu se da si celor de la privat oligatoriu la fel ca la bugetari! Privatii si cei care lucreaza la privat sustin bugetul statului din care sunt platiti si bugetarii si pensionarii. Foarte urat ca se face discriminare. Sa dea tichet de vacanta la totii romanii care muncesc, asa ar fi corect.

  15. Noi cei care lucram la privat de ce suntem ai nimănui? De ce nu faceți legi pt toată lumea sau noi nu suntem romani. Obligați i si pe patroni.

  16. As dori sa stiu si eu daca eu voi pute beneficia de acest voucher pentruca eu am fost in concediu postnatal pana in data de 1 07 2017 acum mi-am facut reangajarea la primarie tot ce am fost si in urma cu 2 ani asistent social oare primesc chiar daca abia acum incep lucru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here