PSD apără Jandarmeria, după incidentele violente de vineri și acuză președintele că a întreținut psihoza colectivă

0

Partidul Social Democrat a remis un comunicat de presă în care își arată sprijinul fată de Jandarmeria Română și transmite opiniei publice că președintele Iohannis este responsabil pentru incidentele de la protestul de vineri seară.

„În fața agresivității și a violenței unui protest ilegal, cu atacarea nejustificată a forțelor de ordine, cu incendieri, cu distrugeri și care avea drept scop ocuparea clădirii Guvernului, președintele Iohannis, în loc să apere legea și ordinea constituțională, a ales să fie complicele și susținătorul agresorilor. Este de neînchipuit ca în loc de susținere de la președintele țării căreia i-au jurat credință, militarii – politiștii ori jandarmii în exercițiul funcțiunii – să primească acuzații și să le fie subminată autoritatea și credibilitatea. Iohannis nu doar că-i umilește pe oamenii legii, ci îi și timorează și slăbește nepermis determinarea unor instituții vitale în intervențiile pentru apărarea ordinii publice. Klaus Werner Iohannis este principalul responsabil pentru actuala stare a societății românești. Iohannis și-a permis ca președinte să încurajeze protestele de stradă anarhice, antiPSD și antiguvernamentale. Psihoza colectivă, de ostilitate maximă, a fost întreținută de președintele Iohannis inclusiv legitimarea înjurăturilor triviale antiPSD, pe care le-a calificat, absurd, drept  opinie politică justificată. Întreg scenariul de forță este similar cu cel care a precedat demisia premierului Ponta și instalarea Guvernului Său, respectiv guvernul tehnocrat condus de Ciolos, supranumit guvernul zero pentru completa sa lipsă de performanță. Și acum, ca și atunci, s-a încercat provocarea unor incidente grave care să genereze emoție colectivă puternică și să aducă oameni revoltați în stradă pentru a pune presiune și pentru a crea o situație critică care să forțeze căderea actualului guvern. Klaus Werner Iohannis reprezintă un factor efectiv nociv, care întreține conflictele și dezbină insistent și cu premeditare societatea românească, în disprețul și cu încălcarea gravă a atribuțiilor sale constituționale. PSD face apel la asigurarea unei depline stabilități politice a țării și califică drept antinațională orice tentativă care urmărește subminarea exercitării guvernării de către actuala majoritatea parlamentară”, se arată în comunicatul PSD.

loading...
loading...
loading...
loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here