DNA cere 3 ani de închisoare cu executare pentru Călin Popescu Tăriceanu

0

Procesul lui Călin Popescu Tăriceanu se apropie de final. Președintele Senatului a fost trimis în judecată în dosarul în care procurorii DNA îl acuză că a minţit atunci când a fost audiat în dosarul retrocedării Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa.

DNA a cerut, marţi, la ultimul termen al dosarului, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit pronunţarea în dosarul de mărturie mincinoasă pentru data de 22 mai.

Vă reamintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

POPESCU TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, președinte al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– mărturie mincinoasă,
– favorizarea făptuitorului,

MARIAN MARIUS DORIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.

De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice ca „omul lui Tal”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here