prințul charles

Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, a pledat pentru reconciliere ca unic răspuns la cruzimea „inutilă din lume”, joi, la Belgrad, în timpul singurului discurs programat în timpul turneului său de șase zile în Balcani.

„După ani de reflecție, de disperare în fața cruzimii și distrugerilor inutile din lume, la care suntem martori, am ajuns la concluzia că numai reconcilierea ne oferă posibilitatea de a ne asigura că copiii și nepoții noștri nu vor suferi aceeași agonie ca a noastră”, a spus Prințul Charles în timpul unei recepții organizate la Parlamentul sârb, conform AFP.

Prințul moștenitor al Coroanei britanice, purtând un costum gri sobru, și soția sa, Camilla, în rochie violet închis, relaxați și binedispuși, s-au întreținut anterior timp de mai mult de o oră cu personalități din viața publică sârbă, între care ministrul afacerilor externe, Ivica Dacic.

„Astăzi doresc să îi salut pe toți cei din această regiune care au avut curajul să depășească diviziunile — etnice, religioase (…); pacea și stabilitatea în regiune înseamnă că putem, toți — în Balcani, în Regatul Unit sau în altă parte — să trăim un viitor mai sigur și prosper. Împreună putem construi acest viitor”, a conchis Prințul Charles.

El a dat-o ca exemplu de multiculturalism și toleranță pe Maica Tereza, „o albaneză născută în Macedonia și de confesiune catolică”, devenită „o eroină emblematică a regiunii”.

Prințul Charles va vizita vineri Muntenegru și Kosovo, ultimele etape ale acestui turneu în Balcani, început luni la Zagreb și care are loc într-un moment în care regiunea se confruntă cu o gravă criză a migranților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.