mașina zburăTOARE 2018

Primul automobil zburător va fi pregătit pentru testare în 2018 și va fi pus în vânzare la nivel mondial peste opt ani, susține compania americană Terrafugia în legătură cu prototipul său numit TF-X, informează ziarul spaniol „ABC”.

Dotat cu aripi pliabile cu motoare electrice de 300 de cai putere, acest model este capabil să treacă poziția orizontală la cea verticală și va putea atinge o viteză de croazieră de 322 de kilometri pe oră. Proiectanții susțin că va avea o autonomie de zbor de 805 kilometri.

Firma Terrafugia menționează că obiectivul său este acela de a furniza „un veritabil mijloc de transport din ușă în ușă”, care să poată fi ținut în garaj ca orice alt automobil.

automobil zburător

Vehiculul va fi semiautomat, așa încât utilizatorul nu va avea altceva de făcut decât să dea drumul calculatorului de la bord și să indice direcția în care dorește să zboare. Ultimul cuvânt îi va aparține operatorului TF-X, care va decide dacă se poate ateriza în locul ales de utilizator și dacă este necesar să se renunțe, într-un anumit moment, la încercarea de aterizare.

Modelul a fost prezentat în SUA, la cea mai recentă reuniune anuală a Asociației Avioanelor Experimentale, unde a fost difuzat și un clip demonstrativ asupra modului de funcționare al aparatului. Reprezentanții companiei au explicat că modelul TF-X există la scala unu la zece și este testat în tunelul de vânt de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.